Pictorul Ştefan Jäger
| Bibliografie | |
|---|---|
| Artikel Nummer: | 0021 |
| Autor Name: | Franz Liebhard |
| Titel des Artikels : | Pictorul Ştefan Jäger |
| Publikation: | Zeitung |
| Titel der Publikation: | Drapelul Roşu |
| Erscheinungsort: | Timișoara |
| Jahrgang: | 14 |
| Nummer: | 3863 |
| Datum: | 25.05.1957 |
| Seite: | 2 |
| * [[Franz Liebhard]]: [[ART:0021 - Pictorul Stefan Jäger|<i>Pictorul Ştefan Jäger</i>]]. Drapelul Roşu, Timișoara 25.05.1957 (Jg.14 Nr.3863), S. 2 | |
Pe vremea cînd pictorul şvab Ştefan Jäger, care în ziua de 28 mai împlineşte 80 de ani, s-a statornicit în Jimbolia, după anii săi de pribegie şi ucenicie, aici era domeniul contelui Csekonics. Atunci, în 1910, creştea în comună pătura moşierească, ce s-a lăsat pătrunsă de ideea de „naţiune stăpinitoare" şi a vrut să arate astfel că ea este ceva deosebit. În măsura în care s-au înfiinţat aici mori, ţiglării, fabrici, s-a dezvoltat şi un proletariat industrial, prin care s-a transformat însăşi structura populaţiei. Cîte contradicţii ascundea această mare comună pătrunsă de larma caleştilor grofeşti trecătoare şi de huruitul sirenelor fabricilor, tinzînd febril spre o aşezare citadină! Cîte contradicţii între renumele comunei de a fi o „Athenă şvăbească în pustă", – datorită atelierului lui Ştefan Jäger, – şi mîrşăvia capitalistă de după primul război mondital, cînd după exproprierea latifundiilor moniereşti, în cuptorul lui Threiss s-a ars, drept combustibil, biblioteca rămasă fără ocrotire, ale cărei începuturi datează încă din secolul 17 şi 18! În aceeaşi comună, care a înălţat, în parc, un monament binefăcătorului celor suferinzi, medicului umanist dr. Ludwig Diel[1] au fost omorîţi cîţiva ani mai tîrziu şapte bărbaţi, fiindcă au visat şi au vrut să sacrifice totul pentru o lume plină de umanitate, de dreptate.
A ocupat oare Ştefan Jäger, – care timp îndelungat a fost privit cui un surîs îngăduitor drept un pictor mărunt şi îngust al genului nevinovat, al luminosului neproblematic, – în mijlocul acestor încordări, în felul său o poziţie, un loc, care, cel puţin în mod mijlocit, să exprime realitatea timpului său?
Născut in 1877 în Cenei, ca fiu al unuii bărbier felcer, s-a format ca pictor studiind la Budapesta, Viena, München şi Veneţia. Perioada cea mai lungă din viaţa sa a fost un singuratic, un izolat, prin voinţa sa proprie. Să ne imaginăm situaţia de atunci. Era în faţa izbucnirii primului război mondial. Furtuna se apropia, furtună prin care gloria grofilor trebuia să apună. Însă în anul 1910 ea era încă neatinsă. Nu trebuie oare să acceptăm atunci, în asemenea condiţii, singurătatea lui Jäger, prin care pictorul a putut să se ferească de a nu fi sluga grofilor? Această singurătate a avut efectul că pictorul n-a cedat ispitelor de a deveni un portretist linguşitor al moşierimii, nici pe atunci, şi nici pe mai tîrziu, în timpui dintre cele două războaie mondiale.
Cîtorva le-a părut că pictura lui Jäger trăieşte în medii unde pericolul ameninţă culorile de a fi înghiţite de cenuşiul prozaic al cotidianului şi unde „vocile lăuntrice" ar trebui să amuţească într-o bună zi într-un mod fatal. Cine nu-şi aduce aminte de îndrăgostiţii de artă exaltaţi fără rost şi de împletitura enigmatică de isme? Toate acestea au pătruns şi la noi. Şi la noi au existat ignoranţi ai realităţii şi dogmatici ai fantasticului. Această breaslă a „visătorilor", care au destinat paletei lor proprii o viaţă dependentă de împrejurări, l-au privit pe Jäger întrutotul ca un pisc în nori spre o adîncime de nemăsurat.
Din cauza fidelităţii sale pentru ceea ce e substanţial şi uman, Jäger a fost pe de o parte compătimit, iar pe de altă parte considerat drept un biet pictor "de la ţară" şi pecetluit ca un reprezentant al unui gust de artă mai mult sau mai puţin vulgar. Ceea ce a părut ca factor negativ, – ataşamentul său necondiţionat faţă de realitale – acesta este de fapt lucrul cel mai de preţ, pozitivul care-l preţuim noi, cei contemporani, atît de mult în creaţia sa. De cînd a creat „Colonizarea şvabilor în Banat" — acest mare triptic despre drumul, sosirea şi colonizarea acelora care împinşi de nevoi au pornit să-şi caute o patrie nouă prin munca lor, – el a rămas credincios principiului despre omul care se impune prin munca sa şi care-şi înfrumuseţează viaţa prin zile de sărbători specifice. Un astfel de imn al omului, omul care prin munca celor două mîini ale sale îşi crecază un cămin şi cucereşte noi pămînturi plugului, poate fi considerat drept un protest împotriva grozăviilor aduse asupra omenirii prin cele două incendii mondiale. Protestul îmbracă mai multe aspecte. Unul din aceste aspecte reiese din tablourile sale, unde se îndreaptă împotriva maşinaţiilor întreprinse contra umanităţii, contra demnităţii umane.
Încă nu s-a apreciat îndestul faptul că Jäger a rămas pînă la adînci bătrineţe fidel, valorilor umane, faţă de frumosul vieţii, faţă de poporuil simplu; nu s-a apreciat îndestul dragostea sa pentru tot ceea ce aparţine poporului, începînd cu roata de tors, pînă la faţada barocă a caselor săteşti, de la buchetul de rugă („Kerweih-strauss") pînă la freza în codiţe prinse şi portul fetelor bogat, festiv.
Pe lîngă sutele sale de tablouri, răspîndite prin întregul Banat, însemnătatea lui Jäger este oglindită prin bogatele sale mape, conţinînd schiţe, care recent au fost cumpărate de către Muzeul regional al Banatului. Aceste mape reprezintă un adevărat tezaur de documente folclorice din viaţa populară şvăbească. Munca de observaţie depusă de pictor timp de decenii este cuprinsă în accste foi de mărirne diferită, în aceste schiţe în acuarelă, creion şi tuş. Aici găsim portul festiv din Beşenova Nouă, sărbătorirea recoltei, pe urmă perechi din Bacova dansînd, femei din Becicherecul Mic dansînd, o cameră ţărănească din Zăbrani, serenada la revelion a unei fanfare ţărăneşti şi lîngă ei o băscuţa pentru femei, din Săcălaz. Urmează Bencecul German şi Cruceni, Giarmata şi Frumuşeni şi multe altele: fiecare foaie, o comoară.
Cele mai semnificative lucrări din acest material bogat vor fi publicate, după planul conducerii Muzeului regional, într-o ediţie colorată, ca album etnografic al porturilor. Astfel se va întoarce la popor ceea ce aparţine poporului, prin pictorul său, drept reoglindire a forţei creatoare pe care o posedă şi drept mărturie pentru faptul că în patria noastră cultura popoarelor se bucură intr-un mod egal de îngrijire, necunoscînd deosebiri între populaţii de diferite limbi şi de tradiţii culturale diferite.
Observații
- ↑ corect dr. Carol Diel
