ART:0530 - Stefan Jäger - un necunoscut

Bibliografie
Artikel Nummer:	{{{Artikelnummer}}}
Autor Name:	Marc, Ion S.
Aufsatztitel:	Stefan Jäger – ein Unbekannter…?
Zeitungstitel:	Observator de Jimbolia
Erscheinungsort:	Timișoara
Jahrgang:	3
Nummer:	21 (120)
Datum:	30.05.-05.06.1997
Seite:	5
* [[ART:0530 - Stefan Jäger - un necunoscut|Marc, Ion S.. Stefan Jäger – ein Unbekannter…?. Observator de Jimbolia Timișoara 1997]]

Stefan Jäger - un necunoscut..?

Viaţa aceasta pământeană este trecătoare… se duce ca fulgul… Ce rămâne…? eventual, câţiva urmaşi… eventual, o casă, sau mai multe, o proprietate, mai mică sau mai mare… şi… amintiri… Cei care creează valori spirituale, morale, culturale au un destin aparte… Ei, creatorii, întră în caruselul generaţiilor şi au "şansa" ca numele lor să fie perpetuat în tirnp în cercuri a căror extindere este proporţională cu valoarea axiologică a operei. Nu timpul este cel care selectează valorile, aşa cum se pronunţă unele voci, ci, oamenii, în primul rând, elitele, şi, apoi, mulţimile, determinate de specialişti.

Pentru jimbolieni, pentru şvabii bănăţeni, pentru toţi amatorii de artă de pretutindeni, Stefan Jäger a lăsat ceva, a lăsat mărturii care ne dovedesc că arta este nemuritoare şi creatorii săi sunt veşnici. Aceasta primăvară capricioasă marchează o dublă aniversare Jäger: 120 de ani de la naştere (28 mai 1877) şi 35 ani (16 martie 1962) de la trecerea în eternitate. Să-i dăruim câteva clipe de aducere-aminte şi să vizităm Casa memorială ce-i poartă numele.

Din studiile biografice, din admiraţia a câtorva lucrări râmase în Jimbolia - schiţe şi tablouri -, a reproducerilor din cărţi şi calendare, am reuşit să-mi fac o imagine a creaţiei sale. Cu cât îl studiez mai mult, cu atât intuiesc mai multă ignoranţă. Pentru mine, artistul este un necunoscut, nu din punct de vedere fizic, ci al creaţiilor. Am discutat cu căţiva jimbolieni care l-au cunoscut. Dl. Emil Cădariu, venit în Jimbolia la 10 aprilie 1924 (avea două luni) de la Modoș, odată cu trecerea localităţii la România, mi-a relatat câteva episoade din biografia pictorului. Jäger a venit la Jimbolia în 1910. În primii ani, atelierul său şi locuinţa au fost pe actuala Calea Timişoarei, în apropierea Şcolii primare (prima sau a doua casă în stânga); în anii '38-'39 atelierul era tot acolo. În vremea administraţiei sârbești a Jimboliei clienţii care-i achiziţionau tablourile erau şvabi din Banatul sârbesc. După 1924, prin pierderea unei mari părţi a clientelei, artistul a întâmpinat greutăţi materiale. În timpul celui de-al doilea război mondial, criza alimentară şi lipsa textilelor l-au afectat profund şi a fost nevoit să picteze pe placaj. Nu cumpăra nimeni tablouri. După război şi-a mutat atelierul pe actuala strada Koch Ferdinand. Situaţia materială a supravieţuitorilor era critică. Întreprinzătorul N. Biaş, proprietarul unei tăbăcării pe b-dul Regele Ferdinand (azi, str. T. Vladimirescu, actualmente tâmplărie de mobilă) şi al hotelului Loyd din Timişoara, a profitat de situaţie şi a achiziţionat (convenabil) cca 80 de tablouri. Constrâns de situatia pauperă, pictorul a dăruit din lucrările sale funcţionarilor şi edililor Sfatului popular (primăriei) pentru a fi scutit de impozite şi cunoştinţelor care-l mai invitau la câte un prânz. Pe la mijlocul anilor '50, bătrânul pictor nu avea lemne să-şi încălzească locuinta şi atelierul (actuala Casă memorială). Un modest funcţionar al fabricii Ceramica (avea pe vremea aceea în jur de 30 de ani). Mergând la Timişoara într-o iarnă, pentru a se proteja de zgomotul tramvaiului din dreapta Operei, a ocolit pe o strada paralelă din stânga institutiei muzicale şi privirea i-a fost atrasă de o firmă situată pe zidul lateral al Operei de stat. Era o institutie de pensii pentru artişti (actori, pictori, sculptori). A intrat la etaj, s-a informat, a expus situatia artistului german jimbolian ş a primit un răspuns favorabil, cu condiţia să ofere două tablouri: unul în stil românesc şi unul german. La întoarcere, l-a vizitat pe bătrânul Jäger, i-a expus posibilitatea de a primi pensie, şi în ce condiţii, dar, circumspect şi complexat de originea sa de etnic german, a refuzat. Menajera artistului liber profesionist, aflând de oferta tănârului funcţionar ceramist cu probleme de asigurări sociale şi pensii, şi-a lămurit maestrul şi l-a invitat pe ofertant la domiciliul pictorului. Era prin luna februarie. L-a găsit pe bătrân în atelierul neîncălzit, cu o pătură pe spate, picta. De obicei, Jäger, afectat de secretomanie, nu lucra în prezenţa clienţilor sau a vizitatorilor. S-a oferit săi facă portretul. Vizitatorul a refuzat. Artistul a acceptat condiţiile, şi-a întocmit actele şi a înaintat dosarul de pensionare. Fostul funcţionar rememorează: Nu era un om arogant, era modest, chiar prea modest, sobru, potrivit de statură, un bărbat uscăţiv, interiorizat. După pictarea celor două tablouri, un portret de şvab şi o horă românească, l-a chemat pe binevoitorul funcţionar, i le a arătat şi l-a întrebat dacă sunt corespunzătoare. Tănârul interlocutor s-a abţinut să facă aprecieri, declinăndu-şi competenţa.

După un timp, o comisie de la Casa de pensii a artiştilor a venit la Sfatul popuar din Jimbolia, s-a informat asupra situaţiei artistului şi după câteva luni, în vara aceluiaşi an, pictorul a devenit beneficiarul pensiei. Nu l-a uitat pe binefacătorul său şi s-a revanşat. Respectivul funcţionar avea un salariu de 270 de lei, iar directorul său câstiga, probabil, 700-800 de lei pe lună. Pictorul şi-a revenit material şi moral, şi-a amplificat creativitatea şi servea masa la cantina oraşului, în actuala clădire de pe str. L. Rebreanu, unde este sediul Cooperativei meşteşugăreşti Viitorul.

Jäger avea puţini prieteni, printre care prof. Eduard Böss, director de gimnaziu (între 1924-28). Împreună cu Böss şi încă un prieten au format un trio. Acest trio efectua escapade, străbătând per pedes drumurile prin localităţile învecinate, Comloşu Mic, Grabaţi, unde se delectau cu licori bahice. La întoarcere, pictorul se poticnea si culegea flori de câmp pe care le folose ca modele în atelier.

Profesorul Hans Schulz este un discipol, un jägerian care l-a cunoscut pe maestru, l-a vizitat ca adolescent la atelier, iar pictorul a vizitat familia Schulz, având locuinţele în apropiere. Profesorul l-a perceput ca pe un laic, meticulos şi prolific. Familia Schulz l-a servit pe creatorul artei vizuale la nevoie, uneori chiar cu câte o sticlă de vin, pe care pictorul o cumpăra săptâmănal. Profesorul de desen are meritul de a fi colecţionat câteva zeci de lucrări jägeriene: schiţe şi tablouri pe care le-au prezentat, unele în premieră, la expoziţia pe care a organizat-o împreună cu consoarta sa, profesoara Maria loiţescu.

Creaţia jägeriană este vastă. Dacă prin anii '70 prof. Karl H. Cross 1/ şi prof. H. Schulz au întocmit o listă de 800 lucrări ale maestrului şi adăugăm la acestea pe cele pictate la Budapesta, pe cele vândute germanilor din Banatul sârbesc, pe cele aflate la un colecţionar jimbolian stabilit în S.U.A., considerăm că numărul creaţiilor lui Jäger se poate estima între 1500-2000.

Lucările sale au valoare artistică, documentară, istorică, etnografică. Ele au imortalizat o lume, practic, dispărută. Este un pictor prea puţin studiat. Pe lângă albumul publicat prin anii '70 de Annemarie Podlipny-Hehn şi cartea bibliofilă al cărei autor este exegetul său, Karl H. Gross, în 1996 au apărut o mulţime de articole în presa de limba germană din România si Germania.

Anmerkung:

1/ richtig Karl-Hans Gross