Ştefan Jäger – 120
| Bibliografie | |
|---|---|
| Artikel Nummer: | 0533 |
| Autor Name: | Iulian Ţihoi |
| Titel des Artikels : | Ştefan Jäger – 120 |
| Untertitel des Artikels: | Stefan Jäger – 120 |
| Publikation: | Zeitung |
| Titel der Publikation: | suflet nou |
| Erscheinungsort: | Großkomlosch |
| Jahrgang: | 5, Serie IV |
| Nummer: | 6 (53) |
| Datum: | Juni 1997 |
| Seite: | 2 |
| * [[Iulian Ţihoi]]: [[ART:0533 - Ştefan Jäger – 120|<i>Ştefan Jäger – 120</i>. Stefan Jäger – 120]]. suflet nou, Großkomlosch Juni 1997 (Jg.5, Serie IV Nr.6 (53)), S. 2 | |
In memoriam
ŞTEFAN JÄGER - 120
Reconsiderare
(Neuwertung)
Astfel numesc eu minunatul eveniment cultural-artistic ce a avut loc în Jimbolia, în incinta muzeului "Ştefan Jäger", cu prilejul vizionării expoziţiei memoriale: 120 de ani de la naşterea pictorului cu acelaşi nume. Bănăţean de origine, Ştefan Jäger se naşte la Cenei dintr-o familie obişnuită, în anul 1877. Face şcoala medie, iar mai târziu, Academia de Arte din Budapesta, continuându-şi studiile între 1899-1901 în Austria si Italia. Anul 1901 devine foarte important pentru pictor, deoarece acum se întoarce în ţară, în satul natal şi, tot în acest an, îi moare tatăl. La scurt timp după acest eveniment neplăcut, pictorul pleacă la Budapesta, unde trăieşte executând diferite lucrări de pictură ce i-au fost comandate. După o scurtă perioadă se reîntoarce în ţară şi, între anii 1906-1910 realizează renumitul tablou istoric, tripticul - "Venirea şvabilor în Banat".
În 1910 expune, pentru prima data, în localitatea natală Cenei. Tot în acest an se stabileşte definitiv în oraşul Jimbolia. Aici activează ca pictor independent. În anul 1957, ca o încununare a activităţii sale, este decorat de preşedintele Gheorghe Gheorghiu-Dej cu medalia "Ordinul Muncii clasa a II-a". Dintre tablourile făcute cadou şi de alţi pictori, cel al lui Jäger a fost cel mai apreciat de Gheorghiu-Dej. Acesta a făcut ca pictorul să primească o pensie lunară, în urma căreia a putut trăi destul de modest. După o prodigioasă activitate, pictorul se stinge din viaţă în anul 1962, la vârsta de 85 de ani.
În urma vizionării lucrărilor existente în casa muzeu, putem trage concluzia că pictorul Jäger a fost un mare maestru al penelului, cu un simţ remarcabil pentru culoare şi cu o bogată activitate, căreia ar fi trebuit, la vremea respectivă, să i se acorde o mult mai mare atenţie, o largă popularitate şi o apreciere pertinentă din partea Uniunii Artiştilor Plastici. Ştefan Jäger ar trebui să-şi aibă locul lui de cinste în zestrea pictorilor din România. Afirm toate acestea cu gândul la minunatele acuarele care reflectă aspecte din viaţa şvabilor, peisaje, flori şi păsări de curte. Aceleaşi teme au fost tratate şi în tablourile pictate în culori de ulei. De fapt, subiectele, păsări de curte şi aspecte din viaţa şvabilor au fost cele mai îndrăgite de autor. Aceasta se datorează criticii de specialitate de atunci, care a trecut cu privirea foarte uşor şi rapid peste un adevărat artist al picturii. Poate mulţimea de acuarele (şi ce acuarele!) sau poate uşoara idealizare a vieţii şvabilor (redarea aspectelor frumoase de viaţă) nu au fost pe plac. Cum să placă o lucrare ca "Întoarcerea dela câmp", în care un tânăr şi o tânără se întorc în amurg de la muncă, vorbind şi zâmbindu-şi? Pe atunci trebuiau pictate portrele de muncitori şi aspecte “mobilizatoare" de pe şantiere… Poate şi faptul că tablourile tematice s-au referit doar la viaţa şvabilor nu a fost pe placul unora. Lăsând la o parte tematica, dacă cercetăm cu atenţie tehnica de lucru, putem afirma cu certitudine că atunci când privim o pictură de-a lui Jäger, ne aflăm în faţa unui mare şi talentat artist. Acuarelele sale ne încântă prin prospeţimea şi transparenţa lor, prin atmosfera creată, iar uleiurile se remarcă prin culoare, materialitate şi ambient. Acuarelei, ca tehnică a picturii, ar trebui să i se acorde o mai mare atenţie, deoarece, atunci când pictorul trasează o linie, o tuşă de culoare, ea este unică! Nu poate fi ştearsă, nu se poate reveni asupra ei ca în,cazul uleiului. Iar la Jäger întâlnim o varietate de tablouri în acuarelă.
Desigur, acum este mai dificil să se realizeze o reevaluare justă a pictorului Jäger pentru că multe din originale au luat drumul străinătăţii. Cu toate acestea, pentru pictorul Jäger este valabilă, zicala: “Acolo unde se termină meşteşugul, începe arta". Acest lucru l-am constatat revăzând o mare parte din lucrări şi reproduceri, cu ocazia expoziţiei memoriale "120 de ani de la naşterea pictorului Ştefan Jäger", organizată în data de 28 mai 1997, la Jimbolia, prin grija profesorilor de desen, Maria şi Hans Schulz.
O altă mare concluzie personală (ca şi toate celelalte) cu care, de fapt, doresc să închei: Ştefan Jäger a fost neamţ şi a înfăţişat viaţa şvabilor, dar a fost şi român, însă n-a avut timp săi înfăţişeze pe români. A fost româ pentru că şi-a ales locul de veci în cimitirul din Jimbolia, unde odihneşte întru Domnul, iar de fiecare dată când era plecat, se întorcea cu plăcere în ţara natală.
